Referinte

Naval 2020 - viziuni despre evolutia pietei
18.02.2016

Naval 2020 - viziuni despre evolutia pietei

Situatia economica din ultimii ani a avut un impact imediat si serios asupra industriei navale. Faptul ca schimburile comerciale la nivel mondial s-au redus substantial a afectat in mod evident economia transporturilor si automat pe cea a producatorilor de nave maritime.
Chiar si dupa 8 ani de la debut, criza continua sa puna presiune pe dezvoltatorii de tehnologii navale/maritime, care gasesc cu greu resurse de finantare, motiv pentru care se simt nevoiti sa isi tot restranga capacitatile de productie.

Cu toate acestea au fost identificate noi oportunitati la nivelul sectorului. Ele vizeaza in mod deosebit recoltarea de resurse offshore (de ex. energia regenerabila marina). Sigur ca acest fapt impulsioneaza dezvoltarea de tehnologii maritime adecvate obiectivului mentionat.

In consecinta, directiile de dezvoltare in domeniu vizeaza crearea unor economii bazate pe cunoastere si inovare (smart growth) si promovarea eficienta a ideii de energie verde (sustainable growth).

In cazul Uniunii Europene apar provocari specifice sectorului, care necesita atentie sporita.

Transportul maritim si in consecinta constructia de nave au cunoscut in ultima perioada o dezvoltare ciclica si foarte adesea volatila. Navele de marfa se realizeaza masiv in China, Coreea si Japonia unde s-au mutat aproximativ 4 cincimi din productia globala.

In Europa este concentrata, de fapt, productia navelor high-tech. Gradul ridicat de specializare al acestor nave a permis eurpenilor sa-si mentina o pozitie de leader pe zona de design, inovare si servicii conexe.

Industria echipamentelor navele si maritime

La ora actuala industria de echipamente navele si maritime angajeaza mai bine de 500.000 de indivizi la nivel European si genereaza o cifra de afaceri de aproximativ 72 miliarde EUR.

Constructii si reparatii nave

Industria europeana de constructii si reparatii navale realizeaza, in proportie de 80% nave mici si medii (60-150mt). Cam 90% din productia europeana este destinata exportului.

Productia de echipamente

La nivel European, in domeniu, activeaza aproximativ 7500 de companii (marea majoritate IMM-uri). Sectoarele de dezvoltare vizeaza manipularile de nave, propulsia, comunicarea, automatizarea, sistemele integrate etc. Aproximativ 70% din productia regiunii este destinata exportului.

Industria navala azi

Capacitatea flotei existente este supradimensionata in raport cu cererea pietei, datorita operatiunilor speculative si a reducerii volumelor comerciale la nivel mondial. In acelasi timp santierele din Asia livreaza in continuare cifre record in productia navelor de marfa, lucru care are ca efect imediat reducerea preturilor de transport.

Productia de nave se extinde masiv in China, Coreea si alte tari in curs de dezvoltare, in timp ce Europa evita sa mai investeasca in directia asta. Ciclul lung de productie din industria navala presupune ca impactul numarului limitat de comenzi la nivelul intregului lant de furnizori incepe sa se faca simtit in mod real, mai ales in Europa.

Segmentele specializate din industria navala (nave de croaziera, nave auxiliare etc) nu sunt direct afectate de supracapacitatea identificata in cazul flotei de nave de marfa. Cu toate acestea, pentru cazul navelor high-tech sau de lux se pune serios problema gasirii resurselor de finantare pentru realizarea proiectelor. La nivel european comenzile de profil au scazut cu 30% fata de stadiul anterior inceperii crizei. O alta problema majora se refera la faptul ca marii producatori asiatici incearca sa se dezvolate si aceasta nisa de ambarcatiuni.

Cu toate acestea, pe termen lung, perspectivele sunt pozitive

Asteptarile din ce in ce mai mare ale societatii cu privire la impactul asupra mediului pot deveni forta motoare in noile tendinte de evolutie ale sectorului.

Dezvoltarea pe termen lung, atat la nivel economic cat si la nivel demografic va functiona, la randul ei, ca un stimulant suplimentar pentru industria navala.

Strategia 2020 conform EMTI (European Maritime Technology Industry)

Cei mai importanti jucatori din domeniu au identificat urmatoarele directii pentru o dezvoltare sustenabila a industriei navale din Europa, pana la nivelul lui 2020:

- Promovarea industriei navale ca domeniu strategic la nivel european: educarea perceptiei publice in sensul constientizarii importantei segmentului tehnologic maritim la nivel european, in calitate de furnizor de noi locuri de munca, in mod special in domeniul securitatii.

- Naval = Inovator: focus pe livrarea de produse si servicii care incorporeaza tehnologii avansate in baza investitiilor masive in zona de cercetare dezvoltare

- O industrie competitiva: restructurarea sectorului prin crearea de locuri de munca pentru personal inalt calificat, care sa activeze in mod special in cercetare dezvoltare si servicii

- Specializat si verde: o industrie care sa creeze produse specializate ce integreaza componenta “verde” in intregul proces. Inovatia si tehnologiile high-tech ar trebuie sa fie luate in consideratie pentru o gama variata de nave (de la cele de transport marfa, la cele de croaziera si pana la cele mai complexe, utilizate in lucrarile de exploatare a resuselor de energie regenerabila)

- Orientare pe export: un sector care exporta o parte semnificativa a productiei de nave, structuri si sisteme maritime de calitate superioara si performanta excelenta

- Eficienta energetica: focus pe design si dezvoltare de produse care sa incorporeze solutii tehnologice eficiente din punct de vedere energetic si nepoluante

Pentru implementarea strategiilor pe termen lung EMTI are in vedere 4 piloni de actiune: forta de munca inalt calificata, imbunatatirea accesului la piete, gasirea unor mecanisme de finantare accesibile pentru proiectele din domeniul naval si stimularea investitiilor in cercetare, dezvoltare si inovare.