Formate eficiente de colaborare pe piata europeana a componentelor metalice
02.08.2016
Piata componentelor metalice poate fi impartita in articole standard (achiztionate in mod special de catre companiile industriale mari) si articole personalizate (solicitate mai degraba de firmele mici si medii).
Mai bine de 90% din piata componentelor metalice este reprezentata de produsele customizate. In ultimii ani, China a inceput sa devina un furnizor activ al acestui tip de articole, dar cota ei de piata este inca mica, lasand loc suficient producatorilor din celelalte tari in curs de dezvoltare sa-si propuna ofertele.
Cele mai importante caracteristici ale acestei piete, cu tendinta de mentinere pe termen scurt si mediu se refera la urmatoarele aspecte:
cumparatorii europeni sun producatori de articole pentru care necesita componente metalice cu specificatii individuale
intermediarii au o cota de piata relativ redusa (5%) in cadrul lantului de distributie, in timp ce comertul direct reprezinta 75%, iar agentii 20%.
marginile de profit sunt mai mari decat in cazul produselor standard, nivelul exact al acestora depinzand de gradele de complexitate si de risc implicate de externalizarea productiei
Exportatorii chinezi se lanseaza tot mai mult in zona componentelor metalice personalizate
Pana de curand China si-a castigat mare parte din cota ei de piata exportand produse de serie, cu valoare adaugata mica. Se preconizeaza ca un numar tot mai mare de turnatorii din China vor continua sa creasca vanzarile de produse specializate catre clienti europeni. Acest lucru va ingreuna cu siguranta accesul altor producatori din tarile in curs de dezvoltare, catre piata Europei de Vest.
Drept urmare, acestia din urma vor fi nevoiti sa investeasca mai mult in actiunile lor de marketing si vanzari, sa se concentreze exclusiv pe anumite specialitati pe care le pot oferi la calitate exceptionala si, respectiv, sa isi adapteze strategia de pret si de distributie noilor conditii de piata.
Piata produselor standard
Articolele standard reprezinta aproximativ 10% din totalul pietei de componente metalice. Piata producatoare este dominata de China, care lasa putine oportunitati deschise altor companii din tarile in curs de dezvoltare.
Caracteristicile de baza ale acestui segment vor ramane relativ aceleasi pe termen mediu si lung:
grad ridicat de competitivitate intre tarile in curs de dezvoltare, fapt ce are repercursiuni directe asupra politicilor individuale de pret.
cumparatorii europeni sunt in mare majoritate intermediari si foarte rar utilizatori industriali finali
doar un sfert din comertul European cu produse de acest fel este reprezentat de comertul direct
marginile de profit sunt relativ mici (5-10%, maxim 20%).