Slefuirea si sablarea pardoselilor sunt mai degraba solutii complementare decat tehnologii concurente
29.10.2018
In functie de rezultatul dorit in urma procesului de pregatire a suprafetelor in domeniul constructiilor se poate opta pentru sablarea, sau pentru slefuirea pardoselilor. Pe baza caracteristicilor fiecarei situatii in parte se recomanda alegerea uneia sau a alteia dintre solutii, fiecare avand avantaje specifice in functie de proiect. In definitiv si la urma urmei e vorba despre alegerea echipamentului adecvat pentru fiecare caz in parte si nu despre fortarea utilizarii unuia singur in oricare situatie.
Cand sunt utile masinile de slefuit?
Masinile de slefuit sunt o optiune atunci cand se doreste indepartarea de pe o suprafata a acoperirilor cauciucate sau elastometrice. Motivul pentru care slefuitoarele sunt recomandate in acest caz e legat de faptul ca, prin sablare, alicele de otel utilizate in proces ar ricosa din pardoseala, fara sa permita o curatare optima a acesteia.
Masinile de slefuit sunt ideale si atunci cand se doreste pregatirea pentru acoperiri cu gresie sau carpete. Profilurile create in acest caz, prin sablare, ar fi prea rugoase si nu ar permite o prindere corespunzatoare a finisajelor.
Masinile de slefuit (indeosebi cele cu sistem de slefuire planetar) sunt realmente indicate atunci cand se doreste obtinerea unei suprafete de beton lustruit. Acest lucru ar fi imposibil de realizat cu ajutorul unei masini de sablat.
Cu toate acestea, sablarea reprezinta formula perfecta pentru o serie de alte cazuri, in care slefuirea cu masini de slefuit nu ar genera rezultele asteptate.
Cand e mai bine sa optezi pentru sablare?
Sablarea curata si genereaza profilele ideale in beton, pentru acoperirea ulterioara a acestuia cu vopsele si alte tipuri de straturi de finisare asemanatoare. Unii producatori de vopsea nici nu acorda garantia calitatii in lipsa sablarii initiale a pardoselilor, ceea ce demonstreaza inca o data importanta acesteia. Folosirea masinilor de slefuit in aceste situatii nu ofera aderenta la stratul suport (pentru vopselurile aplicate) si nu asigura protectie pe termen lung, asa cum se intampla in cazul utilizarii masinilor de sablat.
Curatarea optima a suprafetelor din otel nici macar nu se poate realiza prin slefuire.
Indepartarea straturilor subtiri de adezivi si epoxy se realizeaza mai bine prin sablare. Segmentele diamantate standard ale masinilor de slefuit s-ar incarca aici cu material si ar deveni mai putin eficiente. Recomandata ar fi folosirea segmentelor PCD (diamant policrystalline), dar asta ar creste si mai mult costurile operatiunii. In plus, sablarea este mult mai rapida si mai putin costisitoare decat slefuirea, pentru ca, in afara de abraziv, nu exista elemente componente ale echipamentului, care sa necesite inlocuire in proces.
In sine, sablarea este de multe ori mai rapida decat slefuirea, acolo unde ambele solutii pot fi, teoretic, folosite. Dincolo de timpul salvat, consumabilele necesare in cazul masinilor de slefuit sunt mai scumpe decat abrazivul necesar in procesul de sablare.
Daca poti realiza ceva mai repede, mai putin costisitor si cu rezultate finale mai bune, e evident ca vei opta pentru solutia potrivita fiecarui caz in parte.
Speram ca informatiile din acest articol sa ajute la o intelegere mai buna a avantajelor si dezavantajelor celor doua solutii tehnice si sa elimine ideea preconceputa cum ca slefuirea ar putea inlocui sablarea in absolut orice situatie.